Conducători auto Transport în regim de închiriere

Conducători auto Transport în regim de închiriere

Pot obţine în România Certificat pentru transport de persoane în regim de închiriere conducătorii auto care îndeplinesc următoarele condiţii:
- să aibă permis de conducere categoria B valabil, cu o vechime de cel puţin 2 ani;
- să aibă vârsta minimă de 21 de ani;
- să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic;
- să nu aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar privitoare la următoarele faptele:
  • infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice;
  • infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;
  • infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale;
  • infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
  • infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
  • infracţiuni contra patrimoniului.

Pregătirea profesională pentru obţinerea certificatului pentru transport de persoane în regim de închiriere.

Pregătirea profesională va fi asigurată de către o unitate de şcolarizare a conducătorilor auto autorizată.
Cursurile de pregătire profesională trebuie să asigure candidaţilor cunoştinţele necesare referitoare la reglementările specifice în vigoare, precum şi la practicarea activităţii de transport de persoane în regim de închiriere.
Cursurile de pregătire profesională în vederea atestării conducătorilor auto pentru transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere au durata de 30 de ore.

Examinarea pentru obţinerea certificatului pentru transport de persoane în regim de închiriere.

Certificatele de atestare a pregătirii profesionale, specifice fiecărui tip de transport, se obţin în urma promovării unui examen pe bază de test-grilă organizat de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., care va desemna comisia de examinare.
Testul pentru obţinerea certificatului de atestare a pregătirii profesionale constă într-o probă scrisă tip grilă, cu 20 de întrebări.
Pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la 70% din numărul total de întrebări cuprinse în testul-grilă.
Conducătorul auto care nu a promovat testul-grilă are dreptul la o nouă testare după maximum 15 zile, în condiţiile prezentării dovezii plăţii în contul agenţiei Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. a taxei privind testarea.
După un al doilea test nepromovat conducătorul auto mai poate solicita o nouă testare numai după absolvirea unui nou curs de pregătire profesională.
Vizarea certificatului de atestare a pregătirii profesionale se efectuează în urma promovării de către solicitant a testului tip grilă.

Conducătorul auto care efectuează transport de persoane în regim de închiriere trebuie să deţină certificat de atestare a pregătirii profesionale, care să confirme dobândirea cunoştinţelor profesionale în calitate de conducător de autovehicul de transport rutier de persoane în regim de închiriere.
Certificatul de atestare a pregătirii profesionale, în cazul transportului de persoane în regim de închiriere, se eliberează pentru o perioadă nedeterminată.
Certificatul de atestare a pregătirii profesionale este valabil în condiţiile vizării sale la 5 ani şi conducătorul auto face dovada că este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru transportul public de persoane şi deţine permis de conducere corespunzător.
Certificatul de atestare a pregătirii profesionale este valabil pe teritoriul României.

PENTRU INFORMAȚII COMPLETE privind atestarea profesională a conducătorilor auto care efectuează transport de persoane în regim de închiriere, accesați următoarea pagină NORME din 7 ianuarie 2008

113 Comentarii Lasa un comentariu

Constantin Fatu
Constantin Fatu 06.03.2023 07:23
Cu permis conducere Romania pot avea atestat pentru camion obținut în Spania
Admin ARR-Atestate.ro
Admin ARR-Atestate.ro 11.03.2023 13:28

Adresați această întrebare celor de la ARR relații publice. Accesați acest formular pentru a trimite acestora o solicitare scrisă - relatii_publice@arr.ro


Iulian
Iulian 05.03.2023 08:05
Buna ziua. Daca detin permis de UK pot lucra cu Bolt sau trebuie sa-mi preschimb permisul ? Multumesc !
Ioan Avadani
Ioan Avadani 06.03.2023 13:35
Salut
Nu se poate pentru ca trebuie sa scoți cazieru auto am fost in aceeași situatie
Bytza
Bytza 14.03.2023 17:18
Salut se poate foarte ușor să scoți cazierul online și după mergi sa îl traduci și gata . Eu săptămâna trecută l-am scos online l-am tradus și după m-am dus la sc .
Camelia Stan
Camelia Stan 28.02.2023 16:56
Buna seara,
Daca sunt pensionar pe caz de bolagrad 3 cu drept de munca 4 ore /zi, pot obtine atestatul?
Multumesc!
Admin ARR-Atestate.ro
Admin ARR-Atestate.ro 11.03.2023 13:29

Adresați această întrebare celor de la ARR relații publice. Accesați acest formular pentru a trimite acestora o solicitare scrisă - relatii_publice@arr.ro


Cristian Andreican
Cristian Andreican 28.02.2023 08:14
Buna …Dacă Detint Atestat Transport Persoane Căt Și Cat.D..DE…Mai Am Nevoie De Alt Atestat⁉️
Alin Salan
Alin Salan 10.03.2023 19:19
Sunt in aceasi situatie ca tine, da iti trebuie atestat pentru transport de persoane in regim de inchiriere, Romania noastra ne spune ca putem conduce autocare cu 60 de oamenii dar nu putem conduce masina in regim de inchiere, le mai trebuie si lor banii la buget.
Catalin Mihai Amariei
Catalin Mihai Amariei 13.03.2023 18:32
În aceiasi situatie sunt si eu....are dreptate colegu ....Romania....!!
Pascu Andrei
Pascu Andrei 24.02.2023 12:54
Buna ziua, unde pot afla data,ora si locatia examenului? Multumesc!
Admin ARR-Atestate.ro
Admin ARR-Atestate.ro 26.02.2023 09:02

Întreabă la cei unde faci cursurile. Ei te vor programa și te vor îndruma.


Lasa un comentariu

© 2023 All rights reserved.