Un beneficiar vă solicită efectuarea unei curse ocazionale cu un număr de 45 de călători, din Bacău la Kiev (Ucraina), distanța dintre localități fiind de 625 km. În contractul cu beneficiarul figurează următoarele condiții care trebuiesc îndeplinite:
- plecarea din Bacău se va efectua marți la ora 05:00 și sosirea în Kiev trebuie să se efectueze în aceeași zi cel mai târziu la ora 21:00;
- pe traseu se vor face obligatoriu două opriri de câte 40 de minute și una de o oră și douăzeci de minute, intercalată între opririle de 40 de minute, pauzele fiind repartizate la intervale de minim 3 ore.
Care este documentul de transport pe care trebuie să vă asigurați că se află la bordul autocarului? Întocmiți desfășurătorul cursei și indicați ora la care puteți ajunge la destinație, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, dacă viteza medie de deplasare este de 50 km/h.
RĂSPUNS:
Autocarul ajunge la Kiev marți la ora 20:10. Documentul de transport este documentul de control conform Acordului INTERBUS.
625 km : 50km/h = 12 ore 30 min de conducere necesare pentru a ajunge la destinație, vom folosi 2 conducători auto pentru a putea respecta cerințele beneficiarului.
Autocarul ajunge la Kiev marți la ora 20:10.
Lasă un comentariu