Mediul de invatare Studii de caz MANAGERI transport Marfă REZOLVATE

Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Studii de caz MANAGERI transport Marfă REZOLVATE
Întrebarea 87 din 134

Studiu de caz MANAGERI Transport Marfă Nr. 87

Accesul la piață

Ce documente trebuie să transmită operatorul de transport care deține o licență comunitară și la care agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, dacă acesta este înregistrat ca societate comercială în județul Prahova iar sediul unde acesta își păstrează documentele și în care aceasta desfășoară activitatea administrativă și operativă în legătură cu transportul rutier este la un punct de lucru din municipiul București, în situația în care dorește să efectueze transport de mărfuri periculoase cu vehiculele pe care le deține conform datelor menționate anterior, după obținerea licenței comunitare?


RĂSPUNS:

În vederea efectuării transportului rutier de mărfuri periculoase, operatorul de transport rutier va depune sau va transmite prin poștă, cu confirmare de primire, la A.R.R. agenția București, următoarele documente:

  • dovada angajării, decizia de numire și certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranță;
  • certificatul de agreare eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pentru vehiculele pentru care este necesar a se elibera respectivul certificat (cisterne sau vehicule ce transporta mărfuri din clasa 1);
  • certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate;
  • autorizația eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7;
  • certificatul de inspecție tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase.

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright ARR Atestate 2024. Toate drepturile rezervate.