Întrebarea 2 din 9
Studiu de caz Consilieri de siguranță Clasa 2 - Numărul 2
Sunteți consilier de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase la un operator de transport și aveţi de efectuat un transport de la București la Baia Mare cu un autotractor cu semiremorcă cisternă încărcată cu un gaz lichid refrigerat.
- La ce număr ONU se încadrează substanța din enunț, ce cod de clasificare are și ce pericole prezintă această substanță?
- Precizați care este codul-cisternă prevăzut în ADR pentru transportul substanței din enunț, precum și semnificația elementelor componente ale codului cu indicarea referinței din ADR;
- Indicați care este gradul maxim de umplere al cisternei la temperatura și presiunea de încărcare (umplere). Justificați răspunsul și indicați prevederile aplicabile din ADR;
- Pe timpul cursei vehiculul este lovit din spate și se observă scurgeri de gaz din cisternă. Care sunt măsurile de siguranță care trebuie luate? Indicaţi prevederile aplicabile;
- Cum trebuie semnalizat și placardat autotractorul cu semiremorcă-cisternă? Indicați numărul, amplasarea, dimensiunile și modelele de etichete de pe plăcile-etichete aplicabile. În calitate de încărcător aveți obligația verificării acestora?
- Ce măsuri se impun dacă semnalizarea ori placardarea nu este corespunzătoare?
- Declarați marfa așa cum trebuie descrisă în documentul de transport?
RĂSPUNSURI
Pentru rezolvarea acestui studiu de caz se va folosi AZOT LICHID REFRIGERAT
- Numărul ONU este 1977.
Codul de clasificare este 3A - indicând pericol de asfixiere și temperatură scăzută;
- Codul minim cerut este RxBN, conform coloanei (12) din capitolul 3.2 al Tabelului A. De asemenea, potrivit 4.3.3.1.2, codul minim acceptat pentru cisternă este R22DN.
Conform 4.3.3.2.4, presiunea de încercare a cisternei pentru transportul gazelor lichefiate refrigerate trebuie să fie cel puțin 1,3 ori presiunea maximă de lucru autorizată și nu mai puțin de 300 kPa (3 bari), motiv pentru care se folosește R22DN;
- În conformitate cu dispoziția specială TU19 din coloana (13) a Tabelului A, cisternele pot fi umplute la 98% la temperatura de umplere și la presiunea de umplere;
-
Potrivit prevederilor din 5.4.3, conducătorul auto este obligat să respecte atât măsurile generale de siguranță prezentate pe prima pagină a instrucțiunilor scrise, cât și măsurile speciale aferente etichetei de pericol 2.2, conform coloanei (5) din Tabelul A, și anume:
• Adăpostiți-vă
• Evitați locurile joase;
- Semnalizare: conform 5.3.2.1.1, pe fața și spatele cisternei se aplică plăci portocalii neutre, iar pe părțile laterale, potrivit 5.3.2.1.2, sunt montate plăci care indică numărul de pericol 22 și numărul ONU 1977, conform coloanelor (20) și (1) din Tabelul A.
Conform 5.3.2.1.6, plăcile se aplică doar în partea din față și în partea din spate, având numărul de pericol 22 și numărul ONU 1977, conform coloanelor (20) și (1) din Tabelul A.
Potrivit 5.3.2.2.1, dimensiunile standard ale plăcilor sunt de 40 × 30 cm, încadrate de o bordură neagră cu lățimea de 15 mm.
În cazul în care dimensiunile și forma vehiculului nu permit fixarea acestor plăci portocalii în mărimea standard, dimensiunile pot fi reduse la un minim de 300 mm;
Placardarea: conform 5.3.1.1.1 și 5.3.1.4.1, pe părțile laterale și în spate trebuie aplicate minimum trei etichete de pericol cu numărul 2.2.
Forma și dimensiunile plăcii-etichetă: potrivit 5.3.1.7.1, placa-etichetă are forma unui pătrat așezat pe colț (sub formă de diamant), cu dimensiuni minime de 250 mm × 250 mm, măsurate până la marginea plăcii.
- În conformitate cu 1.4.3.3, la încărcare este obligatoriu să se verifice semnalizarea și placardarea înainte de începerea transportului, iar dacă acestea nu sunt conforme, transportul nu poate începe.
În cazul unui control în trafic, nerespectarea acestor reguli atrage aplicarea unei amenzi contravenționale și imobilizarea autovehiculului până la remedierea semnalizării și placardării;
- Numărul ONU este 1977, iar substanța este azot lichid refrigerat, clasificată în clasa 2.2 (C/E), cu o cantitate de ... kg.
Codul de restricție pentru tunel nu se aplică dacă, la începutul transportului, este cunoscut faptul că nu se vor traversa tunele.
Lasă un comentariu