EMITENT MINISTERUL TRANSPORTURILOR
----------
Notă
──────────
**) Aprobate de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.214/2015 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 903 din 4 decembrie 2015.
──────────
(1) Prezentele norme reglementează modul de pregătire şi atestare profesională a consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase.
(2) Dispoziţiile prezentelor norme se completează corespunzător cu cele ale secţiunii 1.8.3 din Anexa A la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
(1) Întreprinderile care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase ori care desfăşoară operaţiuni de ambalare, încărcare, umplere sau descărcare legate de acest transport trebuie să desemneze unul sau mai mulţi consilieri de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase.
(2) Funcţia de consilier de siguranţă poate fi asigurată, de asemenea, de către conducătorul întreprinderii, de către o persoană, care execută alte sarcini în cadrul întreprinderii sau de către o persoană care nu este angajată în întreprindere, cu condiţia ca aceasta să fie în măsură să îndeplinească sarcinile de consilier de siguranţă, în baza unui contract.
(3) Consilierii de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase au ca atribuţii prevenirea riscurilor care pot apărea în timpul desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (1) pentru persoane, bunuri sau pentru mediul înconjurător.
(4) Responsabilitatea pentru acţiunile consilierului de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase revine persoanei fizice sau juridice care l-a desemnat.
(5) Orice întreprindere comunică, la cererea unei autorităţi, identitatea consilierului de siguranţă desemnat.
(6) Pentru a-şi putea exercita profesia, consilierii de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase trebuie să deţină un nivel minim de cunoştinţe necesare, care trebuie actualizate periodic.
În sensul prezentelor norme, termenii specifici au următoarele semnificaţii:
a) întreprindere - orice persoană fizică, orice persoană juridică cu sau fără scop lucrativ, orice asociaţie sau orice grupare de persoane fără personalitate juridică cu sau fără scop lucrativ, precum şi orice organism relevant al autorităţii publice, fie că are personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate având această personalitate, care transportă, încarcă sau descarcă mărfuri periculoase;
b) consilier de siguranţă pentru transport de mărfuri periculoase, denumit în continuare consilier de siguranţă - orice persoană fizică desemnată de conducerea întreprinderii pentru a îndeplini sarcinile specifice şi care deţine în acest sens un certificat de pregătire profesională valabil;
c) mărfuri periculoase - mărfurile definite în HG nr. 1175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a transportului rutier de mărfuri periculoase în România,
d) certificat de consilier de siguranţă - certificatul care atestă urmarea cursurilor de pregătire profesională conform programului prevăzut în Anexa nr. 3 a) şi care este în conformitate cu modelul prezentat în Anexa nr. 3b) la prezentele norme.
Prevederile prezentelor norme nu se aplică întreprinderilor ale căror activităţi se referă la transportul mărfurilor periculoase efectuat cu vehicule rutiere aparţinând instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi siguranţă publică sau care se află în responsabilitatea acestora.
Sarcinile consilierului de siguranţă
Articolul 5
(1) Consilierul de siguranţă, sub responsabilitatea conducătorului întreprinderii, are ca misiune identificarea oricărui mijloc şi promovarea oricărei acţiuni, în limitele activităţilor specifice ale întreprinderii, pentru a facilita efectuarea acestor activităţi cu respectarea reglementărilor specifice aplicabile şi în condiţii optime de securitate.
(2) Sarcinile consilierului de siguranţă sunt prevăzute în Anexa nr. 3c) la prezentele norme.
(3) Orice întreprindere comunică, la cerere, identitatea consilierului său de siguranţă oricărei autorităţi publice.
(1) Consilierul de siguranţă trebuie să fie titularul unui certificat de pregătire valabil pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase, obţinut în condiţiile prezentelor norme, şi care reprezintă dovada pregătirii profesionale iniţiale şi periodice.
(2) Pentru obţinerea certificatului candidatul trebuie să urmeze un curs de pregătire iniţială, organizat de un centru de pregătire şi perfecţionare autorizat de Ministerul Transporturilor, desfăşurat în baza programului de pregătire prevăzut în Anexa nr. 3 a) la prezentele norme, în urma căruia să promoveze un examen organizat conform reglementărilor în vigoare. Suporturile de curs utilizate vor fi întocmite în scopul însuşirii de către candidaţi a cunoştinţelor menţionate Anexa 3 a) la prezentele norme, cu respectarea necesităţilor de învăţare ale acestora.
(3) Pregătirea iniţială are ca obiectiv să furnizeze candidatului cunoştinţe suficiente cu privire la riscurile inerente transportului de mărfuri periculoase, dispoziţiile legale, reglementările şi prevederile aplicabile, precum şi o bună cunoaştere a modului de realizare a sarcinilor prevăzute în Anexa nr. 3c) la prezentele norme.
(4) Cursurile de pregătire iniţială sunt organizate pe module specifice următoarelor tipuri de mărfuri, după cum urmează:
a) modulul de bază, cuprinzând subiectele comune tuturor tipurilor de mărfuri;
b) modulul adiţional pentru mărfuri din clasa 1 (explozivi);
c) modulul adiţional pentru mărfuri din clasa 2 (gaze);
d) modulul adiţional pentru mărfuri din clasa 7 (materiale radioactive);
e) modulul adiţional pentru mărfurile din clasele 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9 (solide şi lichide). Acest modul acoperă şi modulul prevăzut la lit. f);
f) modulul adiţional pentru mărfurile clasificate cu numerele ONU 1202, 1203, 1223, 3475 şi carburantul de aviaţie clasificat cu numerele ONU 1268 sau 1863 (carburanţi lichizi).
(5) În vederea participării la cursurile de pregătire iniţială, candidaţii se înscriu la un centru de pregătire şi perfecţionare autorizat de Ministerul Transporturilor, completând în acest scop o cerere şi depunând în acest sens un dosar cu următoarele documente:
a) cerere,
b) actul de identitate, în copie,
c) actul de studii, în copie, din care să rezulte că solicitantul este cel puţin absolvent de liceu.
(6) Copiile documentelor prevăzute la alin. (5) lit. b) şi c) se certifică de către solicitant pentru conformitate cu originalul prin înscrisul "Subsemnatul ........ , declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu originalul" şi semnare.
(1) Pregătirea periodică are ca scop actualizarea cunoştinţelor consilierului de siguranţă în scopul exercitării corespunzătoare a profesiei.
(2) Pregătirea periodică se poate efectua în termenul de 12 luni care precede expirarea certificatului de consilier de siguranţă.
(3) Cursurile de pregătire periodică vor fi organizate conform programului de pregătire prevăzut în Anexa 3 a), potrivit modulelor de la art. 6 alin. (4).
(4) Participanţii la pregătirea periodică urmează modulul de bază şi toate modulele corespunzătoare tipurilor de mărfuri pentru care certificatul deţinut este valabil, cu respectarea dispoziţiilor alin. (3).
(5) În vederea participării la cursurile de pregătire periodică, candidaţii se înscriu la un centru de pregătire şi perfecţionare autorizat de Ministerul Transporturilor, completând în acest scop o cerere şi depunând în acest sens un dosar cu următoarele documente:
a) cerere,
b) actul de identitate, în copie,
c) certificatul de consilier de siguranţă deţinut, în copie.
(6) Copiile documentelor prevăzute la alin (5) lit. b) şi c) se certifică de către solicitant pentru conformitate cu originalul prin înscrisul "Subsemnatul ........., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, ca prezentul act este conform cu originalul" şi semnare.
(1) Examinarea pentru obţinerea certificatului de consilier de siguranţă se face conform Normelor prevăzute în Anexa nr. 8 la ordin; în cazul organizării examenelor pentru obţinerea certificatelor de consilier de siguranţă valabile pentru mărfuri din clasa 7, din comisia de examinare va face parte, suplimentar, un membru numit din cadrul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(2) Examinarea se referă la următoarele subiecte:
(i) cunoaşterea tipurilor de consecinţe care pot fi provocate de un accident care implică mărfuri periculoase şi cunoaşterea principalelor cauze ale accidentului;
(ii) clasificarea mărfurilor periculoase (procedura de clasificare a soluţiilor şi amestecurilor, structura listei de substanţe, clasele de mărfuri periculoase şi principiile clasificării acestora, natura mărfurilor periculoase transportate, proprietăţile fizico- chimice şi toxicologice ale mărfurilor periculoase);
(iii) dispoziţiile generale pentru ambalaje, cisterne şi containere cisternă (tipuri, codificare, marcare, construcţie, încercări şi inspecţii iniţiale şi periodice);
(iv) marcarea, etichetarea, placardarea şi semnalizarea portocalie (marcarea şi etichetarea coletelor, plasarea şi scoaterea plăcilor-etichetă şi a semnalizării portocalii);
(v) menţiunile din documentul de transport (informaţii necesare);
(vi) modul de expediere, restricţiile de expediere (încărcare completă, transport în vrac, transport în recipiente mari pentru vrac, transportul în containere, transportul în cisterne fixe sau demontabile, unităţi de transport marfă supuse fumigaţiei), ambalare în comun;
(vii) transportul de persoane;
(viii) interdicţiile şi precauţiile la încărcarea în comun;
(ix) separarea mărfurilor;
(x) limitarea cantităţilor transportate şi a cantităţilor exceptate;
(xi) manipularea şi arimarea (încărcare şi descărcare - raportul de umplere; stivuirea şi separarea);
(xii) curăţarea şi/sau degajarea ori decontaminarea dinaintea încărcării şi după descărcare;
(xiii) echipajul şi formarea profesională;
(xiv) documentele de bord (documente de transport, instrucţiuni scrise, certificat de agreare a vehiculului, certificatul de pregătire pentru conducătorii auto, copiile oricăror derogări, alte documente);
(xv) instrucţiunile scrise (punerea în aplicare a instrucţiunilor şi echipamentul de protecţie al echipajului);
(xvi) mijloace de stingere a incendiilor;
(xvii) obligaţiile de supraveghere (staţionarea);
(xviii) regulile şi restricţiile de circulaţie;
(xix) golirile operaţionale sau scurgerile accidentale de substanţe poluante;
(xx) prescripţii privind echipamentul de transport.
(xxi) securitatea operării cu mărfuri periculoase.
(3) Pentru fiecare tip de marfă prevăzut la art. 6 alin. (4), examenul se desfăşoară în două etape:
a) o probă scrisă care constă într-un chestionar care conţine câte un set de 40 de întrebări cu 4 variante de răspuns, din care una corectă, care trebuie rezolvate în 30 minute şi
b) un studiu de caz prin care candidatul să demonstreze că deţine cunoştinţele necesare pentru a îndeplini sarcinile ce revin consilierului de siguranţă, care trebuie rezolvat în 60 minute. Pentru rezolvarea studiilor de caz candidaţii pot consulta textul Anexelor A şi B la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările şi completările ulterioare, disponibil pe pagina de internet a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.
(4) Pentru promovarea examenului candidaţii trebuie să răspundă corect la un număr de 70% din numărul întrebărilor din fiecare chestionar şi să realizeze cel puţin 70% din punctajul maxim la fiecare studiu de c
(5) Candidaţii pot promova examenul parţial, doar pentru unele din tipurile de mărfuri periculoase din cele pentru care au susţinut examenul, caz în care li se eliberează, la cerere, un certificat de consilier de siguranţă valabil doar pentru tipurile de mărfuri periculoase pentru care au promovat examenul.
(6) Candidaţii care în termen de 12 luni de la finalizarea cursului de pregătire iniţială sau periodică nu au promovat examenul pentru obţinerea certificatului de consilier de siguranţă trebuie să urmeze un nou curs de pregătire iniţială în vederea susţinerii unui nou examen.
(1) Certificatul de consilier de siguranţă este valabil 5 ani şi se emite de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. pentru tipurile de mărfuri periculoase pentru care candidatul a urmat pregătirea şi a promovat examenul, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 3b) la prezentele norme.
(2) În cazul în care candidatul a urmat un curs de pregătire periodică şi a promovat examenul în termenul de 12 luni care precede expirarea certificatului de consilier de siguranţă, noul certificat va fi emis cu valabilitatea de 5 ani începând din ziua următoare ultimei zi de valabilitate a certificatului precedent.
(3) În vederea eliberării certificatului de competenţă profesională, solicitantul depune la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R următoarele documente:
a) cerere,
b) copia actului de identitate în termen de valabilitate,
c) actul de studii, în copie
d) copia certificatului de consilier de siguranţă valabil pentru tipul de marfă pentru care consilierul de siguranţă a susţinut şi promovat examenul prevăzut la alin. (2)
e) dovada achitării tarifului de eliberare.
(4) Copiile documentelor prevăzute la alin. (3) literele b) - d) se certifică de către solicitant pentru conformitate cu originalul prin înscrisul " Subsemnatul .......... , declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu originalul" şi semnare.
(5) Certificatul de consilier de siguranţă se eliberează în termen de maxim 10 zile de la data înregistrării cererii la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.
(6) Autoritatea Rutieră Română - ARR eliberează câte un certificat de consilier de siguranţă pentru fiecare tip de marfă pentru care consilierul de siguranţă a susţinut şi promovat examenul.
(7) Cu ocazia depunerii documentelor prevăzute la alin. (3), Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. eliberează deponentului o dovadă înlocuitoare a certificatului de consilier de siguranţă, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 10 de zile calendaristice de la data depunerii şi pe care apare menţiunea "Valid only in România".
(8) Autoritatea Rutieră Română ţine un registru al consilierilor de siguranţă care cuprinde:
a) datele de identificare ale consilierilor de siguranţă;
b) datele de identificare ale întreprinderilor care i-au desemnat;
c) seria, numărul, perioada de valabilitate şi tipurile de mărfuri pentru care certificatul este valabil;
d) perioada şi locul de desfăşurare a cursului de pregătire sau recapitulativ, centrul de pregătire şi perfecţionare profesională autorizat de Ministerul Transporturilor care a organizat cursul, precum şi data, locul şi componenţa comisiei de examinare.
(9) Certificatele de consilier de siguranţă emise de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. devin nule dacă pentru obţinerea lor au fost folosite informaţii false sau au fost eludate orice prevederi legale aplicabile.
(10) Nulitatea prevăzută la alin. (9) se constată de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.
(11) Deţinătorii certificatului de consilier de siguranţă au obligaţia de a solicita Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. înlocuirea acestuia în cazul pierderii, furtului sau deteriorării. În acest caz certificatul se eliberează, după achitarea tarifului de eliberare, cu valabilitatea de la data emiterii până la data de expirare a certificatul iniţial.
Centrele de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere au următoarele obligaţii:
a) să înscrie în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea, certificatului de consilier de siguranţă numai persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările legale pentru susţinerea examenului şi obţinerea acestui certifica,, verificând în acest sens documentele şi valabilitatea acestora,
b) să organizeze şi să desfăşoare cursurile de pregătire profesională iniţială şi periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;
c) să efectueze pregătirea profesională periodică a candidaţilor în conformitate cu programul de pregătire prevăzut în Anexa nr. 3a).
d) să se asigure că lectorii sunt atestaţi şi expun la cursuri cele mai recente aspecte care rezultă din reglementările în domeniu, aceasta fiind o condiţie de menţinere a autorizării,
e) să ţină evidenţa cursanţilor care urmează cursurile de pregătire profesională iniţială şi periodică,
f) să păstreze la sediul unde s-au desfăşurat cursurile, pentru o perioadă de minimum 5 ani, dosarele prevăzute la art. 6 alin. (5) şi la art. 7 alin. (5) şi documentele privitoare la susţinerea examenelor prevăzute la art. 8
Cursurile de pregătire / perfecţionare profesională a consilierilor de siguranţă se desfăşoară în centrele de pregătire şi perfecţionare profesională autorizate de Ministerul Transporturilor.
(1) Autorizaţia centrului de pregătire şi perfecţionare profesională autorizat de Ministerul Transporturilor este valabilă pentru desfăşurarea pregătirii iniţiale şi periodice corespunzătoare modulului de bază şi a modulelor adiţionale:
a) pentru mărfuri din clasa 1,
b) pentru mărfuri din clasa 2,
c) pentru mărfurile din clasele 3,4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8şi9şi
d) pentru mărfurile cu numerele Nr. ONU 1202, 1203, 1223, 3475, şi carburantul de aviaţie clasificat cu Nr. ONU 1268 sau 1863.
(2) Autorizarea pentru desfăşurarea pregătirii iniţiale şi periodice pentru modul adiţional pentru mărfuri din clasa 7 se acordă în condiţiile prezentării avizului de curs eliberat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Certificatele consilierilor de siguranţă emise anterior intrării în vigoare a prezentelor norme rămân valabile până la expirare.
(1) Consilierii de siguranţă întocmesc un raport anual destinat conducerii întreprinderii şi Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., referitor la activităţile întreprinderii cu privire la transportul mărfurilor periculoase, întocmit conform modelului prezentat în Anexa nr. 3d) la prezentele norme.
(2) Raportul anual este transmis Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. în format electronic.
(3) Raportul anual se va păstra o perioadă de 5 ani la sediul întreprinderii şi va fi pus la dispoziţia oricărei autorităţi, la cerere.
Anexele nr. 3a)-3d) fac parte integrantă din prezentele norme.
Program de pregătire a consilierilor de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase
a) Modulul de bază, cuprinzând subiectele comune tuturor tipurilor de mărfuri
b) Modulul adiţional pentru mărfurile din clasa 1 (explozivi)
c) Modulul adiţional pentru mărfuri din clasa 2 (gaze)
d) Modulul adiţional pentru mărfuri din clasa 7 (materiale radioactive)
e) Modulul adiţional pentru mărfurile din clasele 3, 4.1, 4.2, 4.3, 5.1, 5.2, 6.1, 6.2, 8 şi 9 (solide şi lichide)
f) Modulul adiţional pentru mărfurile cu numerele Nr. ONU 1202, 1203, 1223, 3475, şi carburantul de aviaţie clasificat cu Nr. ONU 1268 sau 1863 (carburanţi lichizi)
Modelul de certificat de consilier de siguranţă*)
Sub responsabilitatea conducătorului întreprinderii, consilierul are drept principală misiune căutarea oricărui mijloc şi promovarea oricărei acţiuni, în limitele activităţilor de care se ocupă întreprinderea, pentru a facilita executarea acestor activităţi cu respectarea dispoziţiilor aplicabile şi în condiţii optime de siguranţă. Sarcinile consilierului, adaptate la activităţile întreprinderii, sunt, în principal, următoarele:
- să monitorizeze respectarea prescripţiilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase;
- să consilieze întreprinderea în operaţiunile care privesc transportul mărfurilor periculoase;
- să asigure redactarea unui raport anual destinat conducerii întreprinderii şi Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., privind activităţile respectivei întreprinderi referitoare la transportul de mărfuri periculoase. Raportul se păstrează timp de 5 ani şi se pune la dispoziţia oricăror autorităţi naţionale, la cererea acestora;
Îndatoririle consilierului includ, în plus, monitorizarea următoarelor practici şi proceduri referitoare la activităţile respective:
- procedurile care vizează respectarea prescripţiilor referitoare la identificarea mărfurilor periculoase transportate;
- practica întreprinderii privind luarea în consideraţie la achiziţionarea de mijloace de transport, a oricărei nevoi speciale privind la mărfurile periculoase transportate;
- procedurile care permit verificarea echipamentului utilizat pentru transportul mărfurilor periculoase sau pentru operaţiunile de încărcare sau descărcare;
- faptul că angajaţii implicaţi ai întreprinderii au o pregătire corespunzătoare, inclusiv în ceea ce priveşte modificările la reglementări, şi că această pregătire este înscrisă în dosarul lor;
- punerea în aplicare a procedurilor de urgenţă adecvate pentru eventualele accidente sau incidente care ar putea aduce atingere siguranţei în timpul transportului mărfurilor periculoase sau în timpul operaţiunilor de încărcare sau descărcare;
- efectuarea de analize şi, dacă este necesar, redactarea de raporturi privitoare la accidentele, incidentele sau infracţiunile grave constatate pe parcursul transportului mărfurilor periculoase sau în timpul operaţiunilor de încărcare sau descărcare;
- luarea de măsuri adecvate pentru evitarea repetării accidentelor, incidentelor sau infracţiunilor grave;
- luarea în considerare a prescripţiilor legislative şi a nevoilor particulare referitoare la transportul de mărfuri periculoase, în ceea ce priveşte alegerea şi utilizarea subcontractanţilor sau a altor factori implicaţi;
- verificarea faptului că personalul alocat transportului de mărfuri periculoase sau încărcării sau descărcării acestor mărfuri dispune de proceduri de execuţie şi de instrucţiuni detaliate;
- introducerea unor acţiuni pentru sensibilizarea la riscurile legate de transportul mărfurilor periculoase ori încărcării sau descărcării acestor mărfuri;
- implementarea procedurilor de verificare, pentru a asigura prezenţa la bordul mijloacelor de transport a documentelor şi echipamentelor de siguranţă care trebuie să însoţească transporturile, şi conformitatea acestor documente şi echipamente cu reglementările;
- implementarea procedurilor de verificare pentru a asigura respectarea prescripţiilor referitoare la operaţiunile de încărcare şi descărcare;
- existenţa planului de securitate indicat la 1.10.3.2.
1. DATE DE IDENTIFICARE ALE ÎNTREPRINDERII
Denumire:
Sediu:
C.U.I.
Tel:
Fax:
email:
Puncte de lucru:
(Notă: se vor menţiona datele tuturor punctelor de lucru ale întreprinderii)
2. DATE DE IDENTIFICARE ALE CONSILIERULUI (-LOR) DE SIGURANŢĂ:
Nume:
Prenume:
CNP:
Act. identitate, serie/număr:
Certificat de consilier de siguranţă, serie/număr:
(Notă: se vor menţiona datele tuturor consilierilor de siguranţă ai întreprinderii)
3. MENŢIONAREA ACTIVITĂŢILOR RELEVANTE ŞI A MODURILOR DE TRANSPORT
[ ] Încărcare [ ] Transport rutier
[ ] Descărcare [ ] Transport feroviar
[ ] Transport [ ] Transport pe căi navigabile interioare
4. ACTIVITĂŢILE MENŢIONATE LA PCT. 3 FAC PARTE DIN OPERAŢIUNI DE TRANSPORT ÎN TRAFIC:
judeţean (%)
naţional (%)
în U.E. şi S.E.E. (%)
în alte state (%)
5. INFORMAŢII PRIVIND ACTIVITĂŢILE ŞI CANTITĂŢILE RELEVANTE DE MĂRFURI
6. LISTA VEHICULELOR RUTIERE UTILIZATE
7. MODURI DE TRANSPORT UTILIZATE
8. TIPURI DE RECIPIENTE UTILIZATE LA TRANSPORT
[] Containere
[] Containere cisternă
[] Colete
[] Recipiente mari pentru vrac
[] Cisterne
[] Recipiente pentru gaze
[] Vagoane cisternă
[] Cisterne demontabile
[] Altele
[] Vagoane de marfă
8. LISTA EVENIMENTELOR (ACCIDENTE, INCIDENTE SAU ABATERI GRAVE) SURVENITE PE PARCURSUL ANULUI, ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI, ÎNCĂRCĂRII SAU DESCĂRCĂRII MĂRFURILOR PERICULOASE
9. INFORMARE GENERALĂ PRIVIND ACTIVITĂŢILE CONSILIERULUI (-LOR) DE SIGURANŢĂ
9.1 Pregătirea angajaţilor
Numărul de angajaţi aflaţi în punctul de lucru unde se desfăşoară activitatea precizată la pct. 3:
Numărul de angajaţi implicaţi în activitatea precizată la pct. 3:
Au fost pregătiţi profesional angajaţii implicaţi în desfăşurarea activităţilor precizate la pct. 3:
DA [] NU []
Pregătirea profesională a angajaţilor a fost menţionată în fişele de protecţie a muncii şi în dosarele cu acte personale ale acestora:
DA [] NU []
În cazul în care răspunsul este negativ, detalierea măsurilor luate de conducerea întreprinderii pentru a remedia această deficienţă.
Descrierea, dacă este cazul, a pregătirii profesionale efectuate (durată în ore, număr de cursanţi, conţinut, alte informaţii relevante)
10. INFORMAŢII DE ORDIN GENERAL PRIVIND ACTIVITĂŢILE CONSILIERULUI (-LOR) DE SIGURANŢĂ
-----
Lasă un comentariu