Întrebarea 125 din 240
Pentru eliberarea certificatului de agreare unui autoturism care efectuează transport de persoane în regim de taxi, acesta trebuie să îndeplinească următoarea condiție:
A are aplicat pe fiecare portieră din spate câte un ecuson care conține denumirea transportatorului autorizat;
B are înscrise pe portierele din față numerele de telefon ale dispeceratului taxi;
C are colante aplicate pe geamurile laterale care conțin valorile tarifelor de distanţă (lei/km) practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte;
D are inspecția tehnică în termen de valabilitate.
Lasă un comentariu